Echilibrul pe plan social

Am revenit.     Acum ma simt mai energica ca niciodata, si poate fac anumite schimbari la stilul in care scriu articolele pe blog. Am fost intr-o vacanta acceptabil de lunga, in care m-am umplut de energie si entuziasm.

A fost o vacanta placuta, care mi-a adus realizari, prieteni noi, distactie multa si alte lectii pretioase care ma vor ajuta in viata.

Am citit si cateva carti bune, care m-au "mangaiat" pe suflet prin noul pe care mi l-au dezvaluit.
Am citit si articole si e-mailuri... Hei, dar ce fac aici? Prea mult am scris despre ce am facut EU.

Nu asta conteaza.

Ceea ce conteaza este o opinie care mi-am format-o si s-ar putea sa fie utila cuiva.

Exista o parte din autorii cartilor de dezvoltare personala care sustin ca ne este foarte util si sanatos sa spunem ce avem pe suflet, sa ne descarcam de tot "bagajul" emotional ce il caram in spate, sa dezvaluim celorlalti ce ne doare. Aveau dreptate. Intr-adevar, nu este deloc sanatos sa pastram totul in noi, am putea ajunge depresivi. Nu-i de glumit. Depresia este o boala ca oricare alta. Sunt oameni, care datorita depresiei ajung sa nu se mai preocupe de ei si sa moara. Exista, stiu un caz real.

Bun.

Acum, exista o alta parte, care sustine ca daca vrei ca ceilalti sa se simta bine in prezenta ta, nu te plange, si nu dezvalui problemele tale. Ei spun ca oamenii sunt cel mai tare interesati de propriile probleme, nu le pasa si de problemele altora. Nu le pasa de tine si de ce ai patit TU, le pasa de ce au EI pe cap.
Sunt de acord si cu sustinatorii acestei opinii. Le inteleg perfect punctul de vedere. Sunt satula de oameni care incontinuu se plang, si nici macar nu se gandesc cu propriul capsor la solutii.


Insa, am ajuns sa am o dilema. Cum se poate sa inteleg doua opinii CONTRARE, si sa fiu si de acord cu ambele?


Simplu.


Ei nu au explicat un lucru.
Aceste afirmatii sunt absolut utile pentru o relatie buna intre oameni, insa trebuie sa existe o legatura intre ele. Trebuie combinate!
Problema e ca, excesele dauneaza. Daca vom vorbi excesiv de mult despre propriile probleme, si vom dramatiza pe deasupra, in mod normal vom indeparta si pe cea mai toleranta persoana.

Pe de alta parte, daca ne vom abtine total de la a dezvalui ceva din viata nostra (un alt exces, insa a celui de-al doilea concept) atunci s-ar putea sa incurajam interlocutorul sa vorbeasca doar despre el si sa ne doara pe urma capul (mai ales daca acesta se vaita mult) sau sa ii dam impresia ca nu avem nimic interesant de zis, sau ca in viata noastra nu se intampla nimic, ori mai rau, sa pastram toata frustrarea si toate problemele in noi, ca pe urma sa ajugem la casa de nebuni, si sa ne para rau ca nu am cerut macar sfatul in legatura cu problemele noastre.


Aici iarasi intervine ideea de echilibru, care dupa cum spuneam in articolele anterioare, este vital in viata omului,

Un dezechilibru in viata sociala poate aduce tristete, singuratate, depresie, ura, resentimente, dusmanii.

De aceea e esential sa intelegem mesajul ascuns al unor sfaturi, si la fel de important este sa facem legaturi intre informatii si sa pastram mereu un echilibru pe fiecare plan al vietii.


(^.^)

Pentru cei curiosi   

REFERENDUM

In primul rand vreau sa va spun, cititorilor acestui blog, ca nu am creat  blogul pentru a discuta chestiuni politice, insa consider ca este important sa-mi expun parerea aici, pentru ca s-ar putea sa fiti si voi intr-o situatie similara.




Cu totii am aflat probabil de evenimentul ce are loc astazi, prin care se hotaraste demiterea sau nu a presedintelui actual.
Ceea ce vreau sa spun este ca nu de mult am capatat DREPTUL(nu obligatia) la vot. Pana acum nu am avut nicio tangenta cu politica. Pur si simplu nu depindeam eu personal de politica din Romania. Nu stiu cat de mult este afectata sau a fost afectata populatia activa a tarii de situatia politica, insa stiu ca oamenii de succes pe care ii admiram cu totii, n-au depins niciodata de asta, s-au adaptat oricaror conditii de viata ce au aparut.



 Acum vreau sa vorbesc din prisma unei tinere care nu are nicio orientare politica, dar totusi se afla intr-o situatie tare incomoda. La voturile precedente cand nu se mergea la vot se considera ca persoana respectiva se ABTINE si nu are nicio orientare politica sau nu e in tema cu politica. ACUM, daca nu mergem la vot apartinem unei tabere, daca mergem la vot s-ar putea sa apartinem altei tabere, insa nu mai avem dreptul de a ne abtine, de a NU avea o optiune politica. Acum suntem obligati, foarte subtil, sa tinem cu cineva.




Cel mai suparator insa este ca relatiile cu ceilalti oameni, doar datorita acestui referendum se pot degrada intr-o clipa.


 Acum nu mai conteaza cat de apropiati suntem, conteaza carei tabere ne alaturam.




 Este foarte trist ca s-a ajuns aici, sa incercam sa ii convingem pe semenii nostrii sa faca anumite alegeri, sa-i judecam daca alegerile lor nu corespund preferintelor noastre. 


Am observat ca exista o oarecare asemanare intre comportamentul romanilor de azi si cel al romanilor de ieri (din 1989) fiind la fel de razvratiti, la fel de hotarati si tensionati (aici vorbesc de ambele tabere, niciuna nu face exceptie).




Problema e ca nu s-a invatat deloc din trecut, din trecutul acela dureros pe care toti romanii il regreta. ACUM se continua cu aceeasi atitudine, aceeasi mentalitate, si urmarirea aceleiasi iluzii, ILUZIA UNUI VIITOR MINUNAT, APARUT PESTE NOAPTE SI ASIGURAT PE VECI. 




Am ramas la fel de naivi, la fel de dependenti de starea politica a tarii, si credem ca totul depinde de EI. De cei care ne reprezinta tara. Ne-am obisnuit sa aratam cu degetul catre ceilalti si am uitat ca NOI suntem singurii responsabili de vietile noastre. 


Nu vreau sa exagerez, insa am putea sa ne comparam cu evreii prizonieri de la Auschwitz. Cu totii cand am auzit prima data despre masacrul facut de Hitler ne-am minunat de numarul imens de oameni. 


Ne-am mirat cum au putut fi pacaliti acesti. Si l-am acuzat mereu pe Hitler si oamenii sai, insa despre evrei nu a ramas altceva de mentionat decat "Vai, saracii!". 




Nu ne-am gandit niciodata ca daca ar fi fost uniti, un numar atat de mare de oameni ar fi putut face fata oricarei armate, iar armele nu ar fi reprezentat un obstacol chiar atat de mare.


Oare nu suntem si noi manipulati? Oare nu am ramas si noi fara drepturi din cauza ca ne-am lasat puterea in mainile catorva oameni de la  "conducerea" tarii?
Oare noi ca popor n-avem importanta? Nu noi ne asiguram conditiile de viata? Nu noi trebuie sa luptam pentru a avea un trai excelent? De ce lasam aceasta putere uriasa in mainile LOR?


 De ce ii acuzam pe EI de problemele NOSTRE? De ce asteptam sa primim in dar RAIUL de la niste oameni CA NOI?


 De ce traim cu iluza asta? De cine ascultam noi? De alti oameni ca NOI? De alti oameni care pot face aceleasi lucruri pe care le facem si noi? 


Nu suntem noi in masura sa raspundem propriilor intrebari, sa ne satisfacem propriile nevoi? De ce lasam PUTEREA noastra in mainile ALTORA?


De ce devenim dependenti de cuvantul LOR si nu de PAREREA NOSTRA?






Imi pare atat de rau ca s-a ajuns sa nu poti sa-ti exprimi parerea, de frica sa nu intri in conflict cu ceilalti, de frica sa nu fii inteles gresit sau de frica sa nu provoci un infart (unei presoane in varsta mai ales, care se implica peste masura in politica tarii).


Am ajuns sa fim hipnotizati de presa fara sa ne dam seama. 


Acceptam orice informatie si ajungem sa fim chiar egoisti, sa ne urmarim propriile interese si sa  nu gandim din prisma celor care au o parere diferita. Ne axam pe o mentalitate si ne surprindem cautand informatii care sa o sustina sau sa o intareasca mai mult.




Eu continui sa subliniez ca atata timp cat NU ne asumam raspunderea situatiei noastre actuale (ca indivizi)
si credem ca un numar de oameni care "ne reprezinta" tara vor face miracole in vietile noastre, viitorul nostru va fi presarat cu dezamagiri, iluzii si iarasi dezamagiri. 






Nu sunt disperata in ceea ce priveste situatia politica din Romania, ci sunt disperata in ceea ce priveste relatiile dintre locuitorii acestei tari, care se degradeaza de pe o zi pe alta din cauza influentei mari a mass-media si lipsa de asumare a responsabilitatii propriilor vieti. 


As fii incantata deca mesajul meu va fii receptionat si inteles asa cum este el, nu interpretat in diferite feluri.


                                                                 








                                                               Am filozofat cam mult, dar probabil v-am obisnuit deja ^_^

A judeca sau a "eticheta" pe cineva

Un om cu tatuaje care este medic! Incredibil, nu? Multi care vad tatuajele si nu sunt de acord cu ele il judeca, la fel cum multi care vad halatul il judeca. Nu am spus judeca corect sau gresit. Am spus JUDECA.
Isi formeaza o parere despre persoana. Un medic si un om cu tatuaj ar trebui sa fie 2 persoane diferite, dar ce se intampla cand sunt aceeasi persoana, cand cel care iti salveaza viata are o pasiune pentru tatuaje si implicit cel care are o pasiune pentru tatuaje iti poate salva viata. Tatuajele pe care multi nu le prefera sunt oare un impediment pentru ca omul sa isi duca la bun sfarsit activitatea?



In articolul de azi nu voi vorbi insa de tatuaje ci despre verbul sau actiunea de "a judeca".











JUDECÁ, júdec, vb. 1. Tranz. A-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurarile, urmările etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a prețui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător și a da o hotărâre judiciară; p. ext. a hotărî, a decide ca arbitru, a soluționa un litigiu. ◊ Lucru judecat = caz asupra căruia s-a dat o hotărâre judiciară definitivă. ♦ Refl. recipr. A fi în proces, în litigiu cu cineva. – Lat. judicare.



Comportamentul celorlalti si vorbele sunt principalele cauze penrtu care ne formam o parere despre ei. Parerea noastra poate fi corecta (adevarata) sau gresita (falsa) de aceea nu strica sa mai "scanam" o data lucrurile.

Astazi, de exemplu, a nu stiu cata oara am observat ca nu am fost destul de atenta si am gresit judecand o persoana care se manifesta intr-un mod nu foarte amabil.

 Este un magazin in care mai intru din cand in cand, insa de multe ori il evit deoarece vanzatoarea de acolo este foarte mororcanoasa si de multe ori se comporta atat de napasator si distant incat am senzatia ca nu imi suporta prezenta, ca o enervez. Fiind nevoita sa cumpar ceva din magazin, nu aveam incotro si trebuia sa ma intalnesc cu ea asa ca am incercat o data sa o determin sa fie mai amabila fiind eu insami foarte amabila si zambitoare.

Am reusit sa o determin sa comunice un pic mai deschis, insa urmatoarea data era la fel. Imi crea impresia ca magazinul in care era ea, pustiu de obicei, trebuia sa ramana pustiu, nu era nimeni bine-venit acolo. Doar nevioa de a cumpara m-a impins sa intru.

Astazi insa am aflat cauza comportamentului ei. Cauza era tristetea care s-a infipt adanc in sufletul acelei fiinte.

Ii murise fiul.

Atunci am realizat ce tragedie i-a marcat viata si a schimbat-o atat de mult, iar comportamentul ei era o reactie naturala pe care ar avea-o oricine.


Un vechi proverb spune ca cine sufera ii face sa sufere si pe ceilalti. Prin asta vreau sa subliniez, ca persoanele care ne fac de obicei sa suferim, sufera la randul lor.

Dupa ce am aflat cauza comportamentului ei, am realizat ce greseala mare am putut sa fac, catalogand-o.

Exista momente de viata care ne marcheaza, momente de tristete, fericire, disperare, entuziasm, lene, energie, frica, curaj etc.
Fiecare din noi reactionam diferit la ele, unii se ambitioneaza, altii se simt descurajati, altii analizeaza in tacere sau dezvaluie tuturor.

Fiecare avem un fir al vietii diferit. Poti fi fericit/a cand eu sunt trista si la fel de bine pot fi fericita cand tu esti trist/a. Insa cand aceste momente ale vietii coincid, te pot intelege mai bine, pt ca si eu trec printr-o situatie similara cu a ta, dar cand momentele nu coincid, s-ar putea sa iti judec situatia, fara a avea insa aceasta intentie.

Lectia asta se repeta si se tot repeta in viata fiecaruia dintre noi, SA EVITAM SA II JUDECAM PE CEILALTI PT CA S-AR PUTEA SA II JUDECAM GRESIT, si e bine ca de fiecare data cand se repeta sa ne staduim sa intelegem mai bine comportamentul celorlalti pentru a vedea cine sunt ei cu adevarat.

Test: Spune-mi ce-ti place sa faci si te voi indruma spre un domeniu de activitate

TEST


Afara ploua si tu pur si simplu ai ramas blocat/a in casa si nu ai nicio idee ce urmeaza sa faci. Totusi, intr-un final pentru ce activitate optezi?



Ai dat de o carte sau un articol interesant. Nu te poti opri din citit. Despre ce este vorba?



Trebuie sa lucrezi impreuna cu cativa oameni la un proiect. In cadrul acestui proiect e nevoie de creativitate, capacitate de memorare, munca fizica, gandire logica, prezentare in fata unui grup numeros. Cum imparti aceste sarcini? Ce sarcini iti revin tie?



Ai de memorat o cantitate mare de informatie. Ai la dispozitie:

o carte groasa pe care sa o citesti


un material video cu toate informatiile din carte explicate si ilustrate 


un material audio ce contine o prezentare mai haioasa a informatiilor


niste planse cu desene ce explica tot ce poate fi gasit in carte, 


un expert care iti explica fiecare concept si iti raspunde la intrebari,


o persoana care iti prezinta pe viu informatiile si te testeaza pe loc, astfel reti unde ai gresit



o camera de invatare asemanatoare unei sali de Cinema 7D, in care poti vedea, auzi, simti si intelege tot ceea ce e cuprins in carte, adica toate informatiile pe care trebuie sa le inveti



un grup mare de persoane care au citit deja cartea si iti spun totul din prisma lor, intr-un mod pe inteles



o persoana care te testeaza dupa fiecare capitol citit din carte



Care din metodele de mai sus le preferi? Pot fi mai multe, poate fi si una singura.

E important sa raspunzi la intrebarile astea pentru a defini modul tau de invatare, iar apoi domeniul pentru care ai putea opta.



Esi rugat/a sa te prezinti intr-o localitate indepartata cu toate diplomele si calificarile tale, insa tu ai pierdut aceste date importante. Angajatorul nu accepta niciun fel de scuza. E tare important pentru tine sa fi
angajat/a si nu mai e timp sa obti alte diplome sau sa le dai de urma celor pierdute. Cum te descurci. Ce faci pentru a-ti atinge scopul?


Exista o activitate pe care preferi sa o practici de multi ani. (Cum ar fi o pasiune, pentru masini, pentru moda, pentru machiaj, pentru arhitectura) Anul acesta hotarasti sa faci o facultate in domeniu, insa anturajul tau de foarte mult timp iti spune ca e o prostie, nu merita, nu vei putea face nimic, alti au ajuns "la sapa de lemn", esti ridicol/a daca faci aia. Ce alegi? Mai mergi la facultatea respectiva sau te gandesti serios la indemul anturajului tau?


Sunt diferite intrebarile, insa fiecare vizeaza un anumit aspect al celui care raspunde la ele. 

Sa vorbim despre vocatie, cariera

Cand m gandesc la vocatie, ma refer la menirea noastra pe acest Pamant. Cariera o vad ca pe o "unelata" cu care imi valorific vocatia, adica, ce facem noi efectiv pentru a ne implini menirea intr-un mod benefic noua si pe termen lung. Sa exemplific. Vocatia e ceva ce faci din placere si a fi dispus sa faci in orice ora a zilei. Ea trebuie descoperita pentru a fi valorificata.
Vreau sa-l dau ca exemplu pe Leonard Dobre, cel care are siteul www.mayhem.ro . Am primit un e-mail de la el, fiind abonata la siteul lui, in care povestea o particica din viata lui, anumite pasiuni pe care le avea si care facut expert intr-un domeniu. Aici este povestea:

In tinerete, eram pasionat de jocuri pe calculator. Imi gasisem o sala de jocuri in cartier si stateam acolo de dimineata pana seara. Devoram Starcraft, Quake 2, Need for Speed SE, dar, in acelasi timp, invatam si ce e aia Windows, sa dau un ScanDisk pentru ca se blocau jocurile si sa defragmentez HardDisk-ul pentru a se incarca mai rapid. Astfel, de la gamer, am devenit "expertul IT" al salii, fara sa vreau. Si mi-a placut sa fiu asa.

Cand a aparut mania cu internetul, m-am inscris pe forumul CHIP, pentru ca, vezi dom'ne, acum eram IT-st. Am inceput sa raspund la topicuri, sa creez eu topicuri, sa intru in vorba cu oamenii de acolo, cu ingineri, programatori, designeri. Devenisem pasionat de scris si de design in acelasi timp. Nu a trecut mult pana cand am ajuns moderator, si, pentru ca trebuia sa fac militarie, am capatat si abilitatea de a citi si asimila multa informatie intr-o perioada scurta de timp. Si mi-a placut asta.

Cum stateam foarte mult pe internet, am gasit blogurile si implicit nisa de dezvoltare personala. I-am descoperit pe Eben Pagan, pe Daniel Zarnescu, pe Pera Novacovici si iarasi m-am infiltrat intr-un nou trib, cum o mai facusem pana acum. I-am ajutat pe partea de web design si mentenanta si, fiind expus atat de mult partii de dezvoltare personala, am "furat" tot ce am putut: cunoastere, atitudini, mentalitati. Acum simteam ca-mi regasesc "umanitatea".

Incepusem sa citesc si sa ascult materiale de dezvoltare personala pe banda rulanta, sa merg la cursuri si seminarii, sa imi construiesc challenge-uri personale, sa devin extravertit si sa socializez cu necunoscuti. Practic, ajunsesem sa devin, iarasi, o cu totul alta persoana.

Dupa 7 ani de implicare in acest domeniu, am considerat ca e timpul sa trec la nivelul urmator, astfel mi-am deschis blogul Mayhem, m-am inscris la un program de formare in coaching care a durat aproape 1 an de zile, ca acum sa ajung sa fiu "coach cu diploma". Si-mi place la nebunie!

Insa, in nici un moment, nu mi-am zis: vocatia mea este sa fiu gamer, sa fiu expert IT, programator, web designer, blogger, scriitor sau coach. Eu vad vocatia ca fiind o constructie omeneasca, un strat pus peste "prezenta" unui om. Te face sa fugi dupa niste fantome, ca mai apoi sa alegi ceva doar de dragul de a nu te simti aiurea ca nu ti-ai gasit vocatia.

Lectia pe care am invatat-o e ca esti definit de mediul in care te afli, ca cei din jur isi lasa amprenta asupra noastra, fie ca vrem sau nu. Poti fi un cersetor, poti avea o ocupatie sau poti avea mai multe. Mesajul e sa nu ne lasam limitati in ce putem deveni, doar pentru ca ceilalti ne vor intr-un fel.

Ceea ce a vrut sa spuna e ca isi continua menirea, vocatia, ca asta va face toata viata. Nu e ceva batut in cuie, ce este odata descoperit si pe urma este totul Ok, putem sta confortabil pe canapea pt ca ne-am descoperit vocatia.
Ce am remarcat eu din povestea lui de viata este ca totul a inceput cu un lucru facut din placere: jocurile pe calculator. Acum, dragi cititori, trebuie sa ne gandim inainte de a face acel mare pas, de a alege o cale in viata,  ce ne place noua. Asadar, ce iti place tie sa faci? Aici nu ma refer la DORMIT. Este o nevoie fiziologica si atat, nu te ajuta sa te descurci in viata.

Chiar daca te gandesti ca iti place sa te uiti la TV si atat, nu-i nimic. La ce iti place sa te uiti la TV? Te fascineaza emisiunile mondene? Ce a facut nu stiu care vedeta? Atunci ai putea opta pentru jurnalistica. Axandu-te pe acest domeniu, vei sti primul/prima orice mondenitate.

Daca iti plac filmele, si numai asta faci zilnic, te uiti la filme, inseamna ca e ceva acolo ce te atrage atat de mult incat nu te poti desparti de acest obicei, cariera ta ar putea fi in acest domeniu.
Poate stai pe facebook toata ziua si numai comentezi fotografiile prietenilor sau esti activ/activa social. Ai putea alege un domeniu care sa te implice mereu in sociatate, sa socializezi mereu.

Poate te preocupa sa sti cat mai multe despre un domeniu cum ar fi medicina, nutritia, literatura, limbile straine sau orice altceva, incat citesti atat de pasionat/a carti sau articole din domeniul respectiv incat ai face asta zilnic.

Ai renunta la alte activitati pentru a putea face ceea ce te pasioneaza, ceea ce ai descoperit ca e captivant si vrei sa afli  mai multe.- acesta e primul semn ca esti pe calea cea buna.

Documentandu-te, repetand o anumita activitate, ajungi sa devi expert/a in domeniul respectiv si atunci poti spune ca ti-ai inceput cariera. Expertii sunt cei care se pricep cel mai bine in domeniul lor de activitate si fac tot ceea ce fac din placere.

Un om care spune: Hai sa incerc sa devin expert in IT de exemplu, si nici nu ii place nici nu se pricepe destul, insa este incapatanat si studiaza mult doar pt a putea spune ca si-a gasit nisa in care sa fie expert, s-ar putea sa ajunga sa stie la fel de mult ca alt om, care a devenit expert facand totul din placere, din inertie, imi place sa spun, insa cel de-al doilea va avea cu siguranta mai mult succes si fericire decat primul.

O singura viata avem si noi suntem stapanii asupra ei, indiferent cine se afla langa noi, cata experienta are, cate sfaturi ne da, nimeni nu ne poate obliga sa facem ceva ce nu ne place. Doar propria noastra frica ne impinge sa facem alegeri gresite. Frica de a ne certa cu parintii, frica de a alege un domeniu ce nu pare a ne aduce implinire financiara, frica de a face ceva ce altii nu credeau ca putem face, frica de a incepe totul de la 0, frica de esec si inca o frica care poate aparea, frica de succes. Da, multi oameni se tem ca daca vor avea succes nu vor sti cum sa procedeze mai departe. Nu este o frica de ignorat pentru ca astfel multi dintre cei care castiga la lotto pierd toata suma respectiva cat ai clipi. Datorita fricii de succes si obisnuintei de a avea un trai decent, un trai cu care erau obisnuiti pana atunci revin cat ai clipi in punctul din care au pornit.


Asadar, haideti sa incepem sa facem ceea ce ne place, sa ne intoarcem la comportamentul din copilarie. Atunci faceam totul fara a sta mult pe ganduri, in mod natural, firesc. Si cat de fericiti eram!

O modalitate excelenta de a face bani!:))

 -BUN SFAT!

Chiar, de ce nu desenam omuletii cu burta?

Math proof that we, the girls, are evil... Many times (X_X)

CA O CONCLUZIE:

Orice calatorie incepe cu risc. Cine nu isi asuma riscul, deci nu face nimic, nu e nimic. Cel care risca are o mare calitate: CURAJUL. cum e si definitia din DEX a verbului "a risca"

RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer.

Viata ne invata ca orice lucru se obtine prin efort. Minim efort (cat ca miscam din deget), maxim efort (pana la transpiratie). Viata e o calatorie comparabila unei comedii, unui film de groaza, unei povesti SF, unui roman politist, unei enigme, unui vis ciudat, unui joc usor, unui joc complex sau unei corabii pe mare.
Orice calatorie incepe cu un efort. Efortul poate fi intelectual sau fizic.
Putem depune un "efort mental" pentru a invinge in lupta cu propriile noastre defecte si obiceiuri proaste sau un efort fizic, cand scopul calatoriei noastre necesita puteri fizice.
Asadar, riscul inseamna curaj, curajul e urmat de efort iar efortul ne poate ajuta sa inlocuim lucrurile ce  nu merg cu lucruri ce ar putea functiona.

Cateva imagini si vorbe frumoase (^.^)

Eq-ilibrium: Dilema 2: Ganduri si fapte

Eq-ilibrium: Dilema 2: Ganduri si fapte:   Gandul este cel care ne poate duce oriunde dorim. In "Lumea gandurilor" noi suntem stapanii... Ai grija ce gandesti pentru ca faptele tale sunt rezultatele gandurilor pe care le ai.

Dilema 2: Ganduri si fapte

  Gandul este cel care ne poate duce oriunde dorim. In "Lumea gandurilor" noi suntem stapanii. Fiecare in parte. Prin gand devenim in fractiuni de secunda sefi. Avem abilitatea de a ne imagina ca suntem cei mai tari. Ca totul se invarte in jurul nostru, sau din contra ca suntem atat de mici si nesemnificativi, incat nici nu se stie ce rost avem pe aceasta lume.


  Gandurile ne poarta in zone necunoscute, nedescoperite inca. Ne framantam de unde am venit si unde urmeaza se mergem. In carti, la televizor, pe internet, pe strada, in familie, oriunde putem intalni oameni care pretind ca stiu raspunsul la aceste intrebari, oameni care pun pe seama unor "viziuni", trairi, visuri faptul ca au reusit sa comunice cu o lume necunoscuta. Exista oameni care au experimentat o moarte clinica si au avut anumite "revelatii", oameni care au vazut anumite creaturi, oameni care au meditat cu credinta pentru a obtine anumite raspunsuri. 

Ceea ce nu ne dam seama e ca orice intrebare, produsa de creierul nostru isi are raspunsul generat tot de acesta. Toti expertii au o solutie, care ni se pare necunoscuta, insa de fapt cu totii o cunoastem.



Cu totii stim de ce? si cum? insa, creierul nostru, desi e de n ori mai rapid decat un calculator, are si el limitarile sale. De aceea exista experti in domenii diferite, de aceea exista inventii in domenii diferite, de aceea acelasi om nu este specialist in toate domeniile existente. Oricine are potentialul de a face orice lucru pe acest pamant, dar nu toate lucrurile. Prin lucruri ma refer la diferite domenii.


Oricine are gura, orice vorbitor poate canta, insa nu orice vorbitor care canta, canta melodios, insa canta, are aceasta capacitate. Orice om poate  sa invete sa piloteze un avion, avem maini si picioare, insa nu orice om e expert in asa ceva. 
De asemenea, orice om poate raspunde la intrebari despre viata si moarte, insa nu orice om isi concentreaza imaginatia la maxim pentru a crea cele mai convingatoare povesti stiintifico-fantastice.

Diferite surse spun ca faptele noastre sunt generate atat constient cat si inconstient de catre ganduri. Un gand pozitiv proiectat in viitor ne poate aduce succesul, cum si un gand negativ ne poate aduce esecul. Multi oameni se hranesc cu speranta. Speranta e mereu ceva pozitiv. Cei care spera, desi nu sunt convinsi ca se va imbunatati situatia lor, au parte in viata de mai multe evenimente pozitive decat cei care isi bombardeaza mintea cu mesaje distrugatoare, nesiguranta, negativism. Cei care isi sincronizeaza gandurile cu faptele, au parte de rezultate nu intamplatoare, ci create de ei.

Cand esti indeajuns de optimist incat sa treci la fapte, incat sa indraznesti sa faci ceva, asumandu-ti toate riscurile, atunci cu siguranta in viata ta vor aparea schimbari. Schimbarile pot fi: succese sau esecuri, insa ambele sunt rezultate ale gandurilor si actiunilor tale. Dupa acesti pasi, cei care au succes pot fi:
-fericiti ca au avut succes si vor crede ca nu mai e nevoie sa evoueze incat vor stagna
                                                            sau
-si mai motivati, acum ca au descoperit un ingredient din "reteta succesului"

 iar cei care au suferit un esec pot reactiona astfel:
-vor fi dezamagiti de gandurile si faptele lor, de munca pe care au depus-o de fapt, si vor inceta sa mai faca ceva
                                                              sau                             
-vor fi si mai motivati sa continue, acum ca stiu ceea ce nu trebuie sa faca, adica un ingredient ce este nociv pentru "reteta succesului"

Totul depinde de ce ganduri permite constiinta noastra subconstientului sa genereze, ca actiunile noastre sa ne conduca spre implinire.



Cu totii avem raspunsul la orice intrebare pe care ne-o punem. Oricat am cauta sa il aflam de la ceilalti, tot la acela pe care il stim noi vom reveni. Fiecare are un raspuns diferit la aceeasi intrebare, de aceea putem sa ne incredem in propriul raspuns. Viata noastra e unica si experientele la fel.



Noi suntem cei care avem dreptul sa hotaram ce sa facem si ce nu. Noi traim totul pe pielea noastra, nimeni nu poate simti durerea pe care o simtim noi.




Chiar daca persoane din anturajul nostru au avut aceleasi experiente in trecut pe care le avem noi in prezent, nu mai simt povara acelei intamplari atat de apasator, acum, dupa ce au depasit-o ca atunci cand o aveau pe umeri. 


Trebuie sa fim deschisi la orice se petrece in jurul nostru, insa sa stim sa selectam fiecare informatie, incat sa fie in favoarea noastra, pentru a putea progresa.

Dilema 1 - Tot ce tine de fizic si sanatate

Cand ma refer la fizic, imediat ma gandesc la aspect. Probabil oricine se gandeste la aspectul placut : kilograme putine, forme frumoase, miscari gratioase, un chip de invidiat, un mers de manechin, o atitudine increzatoare, in detrimentul unui corp pe care atarna grasimea, a unei posturi neglijente, a unor miscari pline de nesiguranta, a unui chip plin de defecte, a unui mers dezechilibrat, a unei atitudini submisive.(aici ma refer la ambele sexe)

Asadar, ceea ce conteaza pentru a ne face o prima impresie despre cineva este felul in care arata, adica cat "credit acorda" ingrijirii propriului corp.  E drept, pe parcurs putem sa devenim prieteni foarte buni cu persoane mai putin aspectuase, insa prima impresie ramane infatisarea unei persoane. Toata lumea stie acest lucru, nu-i asa? Asa ca ne concentram mai mult pe felul in care aratam, pentru a creea o impresie buna. Hainele pe care le alegem, atitudinea pe care o avem si greutatea corporala, pe care incercam sa o "controlam" in functie de un etalon. Desigur, asta nu ne iese de fiecare data si aici se instaleaza dezechilibrul.




Ne axam pe faptul ca trebuie sa aratam intr-un fel pentru a crea o impresie buna, insa uitam de ceea ce conteaza cu adevarat. Ce conteaza cu adevarat? SANATATEA noastra. Daca ignoram acest aspect, ajungem sa tinem dieta pentru ca ne-am ingrasat cu 20kg, dieta drastica nu altceva, sa scapam cat mai rapid. Avem vointa pentru asta, ajungem la greutatea la care ne-am propus, suntem in culmea extazului. E super! Peste o luna, ne e pofta de ceva ce nu ne-am permis multa vreme, si luam o bucatica, doar una...dar nu e de ajuns, ne mai trebuie, e tare buna ciocolata. Daca am ajuns la greutatea la care ne-am propus ca trebuie sa ajungem, ce mai conteaza daca mancam azi o ciocolata, e ca un ragaz. Pe urma gata, nu mai punem mana pe dulciuri. Urmatoarea zi: "E sambata, am pofta de ceva dulce, imi permit de data asta! Cine tine regim sambata?" si tot asa... Pana cand constatam ca toate kilogramele de care am scapat candva, au reaparut intr-un timp record. Si ne apucam din nou de "dieta" sau infometare si ciclul continua. Dar adevaratele probleme inca nu s-au aratat cu adevarat. In tinerete organismul este destul de puternic, incearca sa se adapteze, sa faca fata multitudinii de schimbari si pare ca nu este deloc afectat. La unii s-ar putea sa fie afectat deja din tinerete, aparitia ulcerului gastric si alte astfel de boli ale stomacului,afectiuni ale intestinelor, sau chiar ale rinichilor. Sa exemplific. Pentru a creea un echilibru in organism, cel mai bine e sa mancam variat si sa facem miscare. De ce spun asta? Inseamna ca trebuie sa mancam si ce nu ne place si sa mancam mai putin din ce ne place? Intr-un fel da. Insa lipsa mancarurilor dupa care suntem innebuniti nu ne va afecta mult daca stim cu ce sa le inlocuim. 




Sa spun o scurta povestioara, din experienta mea. Acum cativa ani, ma alimentam destul de aiurea. Mancam trei mese pe zi, insa nu uitam de bunele dulciuri: ciocolata, prajituri, inghetata, ursuleti Haribo, de cafeaua zilnica cu mult zahar, de sucurile acidulate, de gramajul mare de paine si alte fainoase. Uitam de ce e mai important: apa. Lichidele ce ajungeau intamplator in organismul meu proveneau de la rosii si de la sucurile acidulate, care imi satisfaceau pofta de dulce, atat. Anii au trecut in acelasi ritm. Mai multe dulciuri, mai putina mancare si si mai putina apa.Totul era ok, exceptand lipsa de energie si aparitia unor kilograme in plus care imi rotunjeau un pic corpul. Nimic alarmant incat sa iau masuri.




Ceea ce nu stiam la vremea aceea, ca in tot acest timp, eu "hraneam" sau rinichii mei "produceau" o pietricica. De care nu stiam si chiar daca as fi stiut, nu ma afecta cu nimic prezenta ei. Dar neglijenta se plateste la un moment dat. Sunt pasionata de psihologie si dezvoltare personala. Am citit carti, articole, am vizionat materiale video, documentare, am discutat cu persoane pasionate si persoane specializate pe domenii diferite, in care simteam si inca simt ca trebuie sa ma dezvolt. Si acum continui aceasta calatorie.




In fine, ceea ce vreau sa spun este ca m-am reapucat de sport. Dupa o pauza de aprox 6 ani. De unde sportul acum 6 ani era ceva facut din obligatie, si ceva ce priveam cu ochi dusmanosi, acum e ceva ceea ce fac din placere si ma umple de energie pozitiva, eliberandu-ma de energia negativa. A fost un pas mare si bun. La fel, am facut mici schimbari si in alimentatie: dulciuri mai putine, inlocuite cu fructe, un mar pe zi obligatoriu, mancat din placere, savurat pana la ultima imbucatura.


Cele trei mese pe zi au ramas, micul de jun neaparat, dimineata consum cat mai multi carbohidrati si zaharide iar dupa masa proteine. Adica inainte de masa imi permit sa mananc ceva dulce, pentru ca se consuma, fiind activa, iar dupa masa ceva hranitor, la pranz legume, seara carne,lactate. Si apa incepusem sa beau mai multa decat de obicei. Eram tare hotarata si stiam ca un obicei vechi se poate inlocui cu unul nou.


Si mai stiam ca un obicei nou se instaleaza in medie, la oameni, in aproximativ 30 de zile. Asa ca ce am facut? Mi-am luat un set de biletele colorate si am spus: (era spre 6 seara) in urmatorul moment incep incalzirea, ceea ce consta in exercitii fizice lejere de incalzire a fiecarei portiuni a corpului. Si asa am facut. Totul incet fara graba, zece exercitii pt fiecare portiune a corpului. Dupa asta urma sa scriu pe biletel data din ziua respectiva.

Si asa am hotarat sa fac zilnic sport, avand motivatie, sa scriu zilnic pe biletel data, sa nu lipseasca nicio zi, sa se adune pentru inceput 30 de zile in care am facut sport, deci sa se instaleze un nou obicei in locul statului pe canapea. Si am reusit. Pe langa asta, facand aceleasi exercitii, am observat ca nu e de ajuns si am adaugat altele noi. Cu pasi marunti totul decurge normal fara urmari drastice. Dar, nu ma "lepadasem" de tot de trecutul meu nu tocmai sanatos... Intr-o sambata trebuia sa plec din localitate si am spus sa imi fac exercitiile fizice de dimineata (eu le faceam de obicei seara ca atunci aveam timp) pentru ca acasa am si o mica haltera si un aparat pentru abdomen.




Asa am si facut, iar cand am terminat seria de abdomene, m-a apucat o durere intensa, greu de localizat. Tot abdomenul si partea dreapta a spatelui ma dureau teribil. Nici nu stiam pe ce parte sa stau. Insa durerea dupa cateva minute disparuse ca prin miracol. De la durerea aceea insuportabila trecuse o saptamana si eu eram ok, fara nicio problema de sanatate. Continuam cu sportul, alimentatia si beam multa apa. Sambata imediat urmatoare, deci exact peste o saptamana, durerea se instalase din nou, la fel de miraculos cum isi facu aparitia.




Acum, la inceput, nu era la fel de intensa ca sambata anterioara, dar era deranjanta, mai ales pentru ca nu-i cunosteam motivul.Durerea se intensifica asa ca trebuia sa luam masuri. Dupa o serie de “investigatii”, aici vreau sa spun ca m-am dus la spital pentru analize si tot felu,(pot sa spun ca m-am dus cu tot elanul, dispusa sa infrunt orice, doar pentru a scapa de durere)  am descoperit cauza: o piatra la rinichi care  a inceput sa “o ia la vale” pe ureter, iar simplul fapt ca ceva solid a ajuns pe calea pe care normal ar trebui sa circule doar urina, pe un canal foarte ingust, mi-a provocat niste dureri indescriptibile care m-au tinut vreo 6 zile. De sambata pana joi, cand intr-un final am eliminat piatra, care avea dimensiuni mult prea mici decat imi imaginasem.


E tare adevarat proverbul : "Buturuga mica rastoarna carul mare!". Sa fiu sincera, chiar ma rasturnase. Acesta era pretul pe care l-am platit pentru neglijenta mea. Si culmea, nu l-am platit pe loc ci dupa o perioada lunga. Ce am invatat din asta a fost ca trebuie sa fim atenti acum in prezent, pentru ca urmarile din viitor nu vor intarzia sa apara.




Asa ca faptul ca suntem tineri si organismul nostru este atat de puternic incat sa faca fata la toate rahaturile pe cale le mancam este o ILUZIE.




Un exemplu de om echilbrat este o cunostiinta de-a mea, care are 90 si ceva de ani, afost prizonier in Rusia,cand avea doar 17 ani, a fost  hranit cu peste, ovaz si alte alimente hranitoare, pentru a avea randament la munca silnica. De ce a ajuns la aceasta varsta inaintata si nu a avut probleme de sanatate niciodata? Pentru ca de tanar a fost obisnuit cu un anumit stil de viata, mancat ca la carte si miscare zilnica. Acest stil de viata a devenit un obicei, unul bun, care l-a scapat de multe probleme de sanatate cu care se confrunta mare majoritate a oamenilor. 




Asadar, ce este mai important? Sa fim in “forma” acum in present? Sau sa ne creem un stil de viata pe care sa-l respectam forever si sa ne mentina in forma, echilibrati? Am observant ca cel mai bine e sa facem activitati cat mai variate (de la mancat la miscare, carti pe care le citim, oameni cu care intram in contact). Varietatea inseamna echilibru. Varietatea ne scoate din monotonie, instaleaza echilibrul si ne mentine activi.

Echilibrul

Primul meu pas in lumea blogului va incepe cu Echilibrul. De ce am ales acest subiect? 
Daca stam sa analizam cu atentie toate aspectele vietii: sanatate, relatii interumane, vocatie,cariera, bani, spiritualitate... fiecare "functioneaza" cum trebuie doar daca se instaleaza un echilibru.
Eu sunt o perfectionista mascata. Sunt perfectionista pentru ca sunt mult prea atenta la detalii si mai mereu ma intreb daca am facut lucrurile exact asa cum trebuie. Sunt o perfectionista mascata, pentru ca perfectionismul de multe ori e un defect, desi il am, nu il las sa se manifeste liber, sa ma controleze.


Culmea ironiei, oricat de perfectionista as fi (adica oricat mi-as dori ca tot ceea ce fac sa fie perfect) cu cat ma straduiesc mai tare, cu cat ma concentrez mai tare pe acest lucru, cu atat mai deformata devine realitatea. In multe cazuri e bine sa lasam ca totul sa vina natural si sa ne bazam pe inspiratia de moment, asta cred ca ar putea sa ne vindece de perfectionism. 




Revenind la echilibru, acum cateva luni povesteam cu o persoana draga mie si tare inteleapta despre acest subiect, vital in viata noastra. Si am ajuns la o scurta "rezumare" a echilibrului. Echilibrul = Perfectionism/Perfect 
Ce vreau sa spun cu asta? Aici perfectionismul are sensul de o stare de armonie cand totul e perfect, adica bine.
De ce apar probleme in viata noastra? Carui fapt se datoreaza fiecare grija pe care o avem?



Unui DEZECHILIBRU. Dezechilibrul apare cand intr-un domeniu al vietii noastre ceva "scartaie". Cand nu ai sanatate, te doare stomacul de exemplu, daca vine bunica sau tata sau oricine si iti face cadou un ceas frumos, care desi iti place, in aceasta situatie nu te ajuta cu absolut nimic. Singura ta prioritate e sa scapi de apasatoarea durere de stomac. Daca esti milionar, ai de toate, dar nu ai o familie, esti singur, banii nu te mai ajuta sa fi si fericit. Poti sa "cumperi" o persoana pentru o zi, doua, o saptamana, dar nu si pentru o viata intreaga, deci singura ta problema e ca te simti singur si ai nevoie de cineva care sa iti fie alaturi, iar banii nu te ajuta prea mult.


 In situatiile scrise mai sus, am pus in evidenta cazuri in care s-a instalat dezechilibrul. Si daca stam sa ne gandim, toata viata suntem in cautarea unui echilibru absolut, a unei stari vesnice de fericire, extaz, energie, insa mereu intr-un domeniu sau altul apare un dezechilibru, pe care ne concentram in acel moment cand apare, pentru a-l rezolva, iar cand a disparut, se instaleaza altul. E tare interesant cat de des apare aceasta idee de ciclicitate in viata. Totul incepe de undeva si la un moment dat revine in acelasi punct.

Totusi,  cel mai important domeniu al vieti in care trebuie sa existe un echilibru este santataea; aici intra sanatatea fizica- dobandita prin miscare, alimentatie si odihna si sanatatea mentala- dobandita prin "bombardarea" creierului cu mesaje pozitive, cu lectii de viata.


Ar mai fi o latura a sanatatii, si anume sanatatea emotionala, asta tine de educarea emotiilor, lucru foarte greu de dobandit deoarece oricat de educati am fi in privinta asta, pot aparea situatii in care sa reactionam intr-un mod in care nici nu ne-am fi inchipuit. Cred ca este cel mai vast domeniu, acesta al educarii emotiilor, deoarece de-a lungul vietii intampinam situatii noi si mai noi si mai noi... care ne pun la incercare.


In unele vom actiona "cu cap", gandindu-ne bine si cantarind situatia, iar in altele instinctiv, dupa impulsul de moment. 
Urmeaza sa scriu despre fiecare domeniu in parte. Cat de important este sa echilibram totul, dar mai ales gandurile noastre, care sunt in cel mai mare dezechilibru si care din pacate genereaza propriile noastre fapte, propria viata pana la urma.